sâmbătă, 1 decembrie 2012

Cățelul meu, prietenul copilăriei mele


O compunere scurtă despre cel mai bun priten al omului câinele. Pentru mine, cățelul meu, Bobiță, va rămâne toată viața prietenul copilăriei mele.

Cu toate că am mulți prieteni, precum și colegi de școală, unul din cei mai credincioși prieteni ai mei este Bobiță. El nu este așa cum v-ați aștepta un băiat, ci este câinele meu. Înalt și puternic, Bobiță este un ciobănesc german pursânge. L-am primit de ziua mea acum doi ani și de atunci am devenit prieteni de nedespărțit. În fiecare dimineață este în picioare înaintea mea și așteaptă să mă trezesc mârâind vesel. Când plec spre școală mă conduce până la ușă, după care mă așteaptă răbdător să mă întorc. După ore, nici nu intru bine în casă, că Bobiță mă întâmpină cu lesa în gură. Este semnul că trebuie să ieșim în parc. În parc se comportă ca un prieten adevărat: mă ascultă, nu iese din cuvântul meu, iar atunci când se apropie alți câini de mine îmi stă alături de parcă ar dori să mă protejeze. Am învățat să-i răsplătesc prietenia de care de dovadă, astfel că Bobiță al meu nu rămâne nemâncat niciodată, îl îmbăiez odată pe săptămână și îl duc aproape în fiecare zi să alerge. Știu că spre deosebire de un om, Bobiță este un prieten care nu vorbește, dar totuși pot comunica cu el. L-am învățat câteva comenzi minime, iar el dă semne că mă înțelege, ba chiar mai mult, uneori îmi lasă împresia că-i face plăcere să mă asculte. Nu știu dacă pentru ceilalți oameni câinele este cel mai bun priten al omului, dar pentru mine cu siguranță Bobiță este cel mai bun prieten al meu și aș vrea să rămână cel mai bun prieten al copilăriei mele.

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu