sâmbătă, 1 decembrie 2012

Compunere - Ce am făcut de 1 martie

Lumina blândă şi razele calde de soare mi-au arătat încă de dimineaţă că a sosit primăvara. Calendarul de pe perete mi-a zâmbit şi m-a anunţăt de cum am deschis ochii că astăzi este prima zi de martie! Veselia venirii primăverii a fost completată de bucuria mărţişoarelor pe care le-am primit. 

Ca în fiecare an, primii care au celebrat venirea primăverii au fost colegii de clasă. Sfioşi, dar mândri de gestul lor, baieţii mi-au făcut surprize gingaşe şi frumos colorate: mărţişoare. De diverse mărimi, forme şi culori, mărţişoarele primite m-au făcut să mă simt îndrăgită şi preţuită. Pe cele mai frumoase le-am aşezat deja în piept şi le port precum pe nişte medalii. Am promis ca mâine să le schimb cu o parte din celelalte, iar în zilele următoare să le rotesc astfel încât să pot arăta tuturor cât de mult îmi plac micile cadouri de primăvară.

Ajunsă acasă am descoperit o altă surpriză primăvăratică. Tata şi fratele meu mi-au făcut şi ei daruri multicolore. Pe lângă nelipsitele mărţişorae, cei doi ne-au făcut, mie şi mamei mele, cadou câte un buchet mare de flori. Eu am primit 13 trandafiri roşii, număr care semnifică vârsta mea. Cred că au fost cele mai frumoase flori pe care le-am primit vreodată. Mama mea a primit 40 de crini frumos mirositori, exact cât vârsta ei. Nu am văzut-o niciodată pe mama mea atât de încântată de nişte flori. Amândouă am fost foarte emoţionate şi am considerat florile drept cea mai reuşită exprimare a bucuriei venirii primăverii. 

După ce cadourile au fost împărţite, iar noi două ne-am exprimat mulţumirea şi recunoştinţa, ne-am îndreptat spre parcul din apropiere. Am convenit că 1 martie trebuie sărbătorit în natură, să ne putem bucura pe deplin de razele soarelui şi de miresmele de primăvară. Ne-am plimbat pe aleile înconjurate de muguri verzi şi firişoare de iarbă abia încolţite, am râs şi ne-am simţit bine cu toţii. Aşa ar trebui să facă orice om de 1 martie: să se bucure de venirea primăverii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu