sâmbătă, 1 decembrie 2012

La final de clasa a 8-a - o enumerare a experienţelor pozitive ca elev


O compunere utilă elevilor de clasa a VIII-a. Sunt enumerate câteva din beneficiile şcolii asupra unui elev. Sunt trecute în revistă momente frumoase din viaţa de elev. Într-o frază, compunerea este despre enumerarea experienţelor pozitive ca elev de şcoală generală.

Acum că am ajuns la finalul clasei a VIII-a, finalul şcolii generale, mă încearcă un sentiment de melancolie. Chiar dacă pe parcursul anilor petrecuţi în gimnaziu au fost unele zile şi momente mai puţin plăcute, pe ansamblu viaţa de elev a fost frumoasă. În toţi aceşti opt ani am avut şi o serie de experinţe pozitive. Mi-am propus ca doar pe acestea să le păstrez vii în minte, pe restul vreau să le uit, să le şterg din minte ca şi când nu ar fi existat.

Prima experienţă pozitivă ca elev a fost clasa I. Atunci am învăţat să citesc, să scriu. Îmi aduc aminte şi acum de frumosul abecedar, primul pas în lumea literelor. Apoi îmi amintesc de prima carte de poveşti pe care am reuşit să o citesc singur. Am fost foarte mândru de mine: reuşeam să înţeleg singur o parte din învăţăturile acestei lumi, fără ajutorul părinţilor. În clasele în care au urmat mi-am îmbunătăţit cititul, astfel că am reuşit să citesc singur subtitrarea la un film. A fost grozav. A fost primul semn că încep să mă descurc de unul singur în vuietul vieţii. 

Undeva în clasele primare, am fost într-o excursie cu clasa. Am cumpărat o carte poştală şi plin de emoţie am aşternut pe hârtie câteva rânduri pentru cei dragi. Am realizat în acel moment care sunt beneficiile şcolii şi ale educaţiei. Fără zilele petrecute la şcoală nu aş fi fost capabil să le transmit celor dragi câteva gânduri de la distanţă. În excursiile ce au urmat am înţeles şi utilitatea celorlalte materii învăţate în anii de şcoală. Geografia m-a învăţat să mă orientez, să ştiu în fiecare moment unde mă aflam. Ştiinţele naturii şi fizica erau ca o busolă care îmi arătau direcţia în care trebuie să o apuc, dar şi pericolele de care trebuie să mă feresc. În diverse alte situaţii am aplicat în practică şi alte cunoştiinţe deprinse în orele de matematică, istorie, cultură civică. Deşi la începutul şcolii multe din învăţăturile transmise de profesori îmi păreau de prisos, odată cu trecerea timpului am conştientizat că fără aceste învăţături mi-ar fi fost foarte greu să mă descurc în viaţă. Toate informaţiile acumulate mi-au permis să descrifez realitatea înconjurătoare precum un puzzle, piesă cu piesă, iar într-un final am putut să văd imaginea mare.

Nu în ultimul rând, orele petrecute în şcoală mi-au dat ocazia să leg prietenii trainice cu colegii mei. Mi-ar face o mare plăcere să păstrăm aceaste relaţii bune toată viaţa. Împreună ne-am certat, iar apoi am aflat că supărarea nu ne este utilă. Am învăţat ce este toleranţa între elevi, deoarece fiecare copil este unic şi are propriile opinii şi gânduri. Împreună cu colegii am format o echipă, am reuşit să urmărim şi atingem obiective comune. Dar mai preus de orice am învăţat să ne ajutăm reciproc la bine şi greu şi să împărtăşim bucurii.

Un loc special în capitolul experienţe pozitive ca elev au fost dascălii. Fără ajutorul lor evoluţia mea de la copilărie la adolescenţă ar fi fost dificilă. Aceşti oameni deosebiţi, profesorii, m-au ghidat pas cu pas. Uneori a fost nevoie de o vorbă bună, alteori de severitate. Am primit note bune, precum şi unele mai puţin bune. Dar cu toate acestea nu sunt supărat. Am realizat că toate acestea au fost spre beneficiul meu, iar dacă uneori severitatea lor mi-a provocat disconfort, într-un final am trecut peste, având în gând motivaţia lor: binele meu ca elev. Pentru toate orele petrecute alături de mine, le mulţumesc profesorilor mei din şcoala generală şi ştiu că le voi purta veşnică recunoştinţă.

Finalul clasei a 8-a este doar finalul unei etape din viaţa de elev. O altă etapă, sper la fel de fascinantă, stă să înceapă şi anume viaţa de licean. Sunt nerăbdător să fac primii paşi în liceu! Dar cu siguranţă nu voi uita niciodată momentele frumoase din şcoala generală. În amintirea experienţelor pozitive pe care le-am avut ca elev, de câte ori voi avea ocazia, mă voi întoarce cu plăcere la prima mea şcoală, la primii mei profesori şi la colegii mei de clasă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu