sâmbătă, 1 decembrie 2012

Prima mea vacanță de iarna la țară

Vacanța aceasta de iarnă a fost specială. Pentru prima dată mi-am petrecut aproape toată vacanța la țară. A nins mult, iar zăpada a ținut pe toată perioada cât am stat acolo. Cât vedeam cu ochii totul era acoperit de un strat alb strălucitor. Copacii, dealurile, casele, curțile oamenilor era îmbrăcate în straie albe. Întreg peisajul era gătit ca de sărbătoare și mi-a insuflat un sentiment de bucurie.

Zi de zi am alergat și m-am bulgărit cu verii mei. Zăpada căzută din belșug ne-a oferit posibilitatea să facem și oameni de zăpadă. Împreună cu ceilalți copii din sat ne-am dat și pe derdelușul din apropiere. A fost fascinant. Spre deosebire de celelalte ierni când mi le petreceam în casă, anul acesta am stat mai mult pe afară. Temperaturile blânde, dar suficient de reci cât să păstreze zăpada intactă ne-a permis să ne bucurăm pe deplin de frumusețea anotimpului iarna.

În aceste zile, petrecute la la țară, am aflat pe viu și câte ceva despre tradițiile și obiceiurile de iarnă românești În zilele de Crăciun și la cumpăna dintre ani, am fost la colindat, cu steaua și cu plugușorul. Abia acum am înțeles de ce se spune că tradițiile românești sunt foarte frumoase. Dar pentu a le aprecia la adevarata valoare trebuie să fii în mijlocul celor care încă la practică, adică în rândul oamenilor de la țară.

Cred că nu voi uita niciodată această vacanță de iarnă. Am învățat că iarna chiar este anotimpul veseliei, precum și faptul că zăpada poate fi ceva frumos dacă ieși din mijlocul orașului. Iarna trebuie trăită și simțită pe deplin la țară, cât mai aproape de natură, departe de televizor, internet și caloriferele bine încălzite ale apartamentelor de la oraș.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu